Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Flori pentru mama_52

Tradiţional, pe 7 martie, la Sala Teatrului din Dorohoi, spectatorii au avut parte de un spectacol autentic, de muzică, teatru şi poezie, organizat de Clubului Copiilor şi Elevilor din Dorohoi, care a reunit sub genericul „Flori pentru mama”, momente inedite şi insolita evoluţie a Ansamblului „Bucovinocichi” de la Universitatea Naţională „Yuriy Fedkovych” Cernăuţi (coordonarea artistică – prof. univ. Iaryna Melnychuk), cu un program autentic care a inclus şi nestemate folclorice, formaţie implicată în derularea unui proiect transfrontalier.

Muzică cu sonorităţi dintr-o lume a naturii, soluţii coregrafice originale, şi costume la fel de surprinzătoare, spectatori care au îndrăgit acest episod artistic de ţinută, prin aplauze prelungite, iată scenariul remarcabil al unui spectacol omagial dedicat EI, femeii.

Micii artişti au transmis prin glasurile lor emoţia legată de sosirea primăverii şi de sărbătoarea dedicată mamelor, iar evoluţiile de excepţie s-au datorat profesorilor Marcel Dupu, Irina Miron Paul Mihai Ciprian, Constantin Dicu, Leonid Enea, Monica Ifrim.

Ritmurile populare şi uşoare, virtuozitatea şi varietatea repertoriului Orchestrei „Mugurelul” (dirijor prof. Marcel Dupu), au creat o atmosferă artistică la superlativ, pe scenă evoluând: Trupa de teatru „Amicii”, soliştii Rareş Ionescu, Cosmina Dutcovschi, Amina Damian, Andrei Câşlaru, Eduard Dănuţ Pintilei, Mădălina Neghină, Andra Mihalache, Laura Macoviciuc, Nadia Ştefaniuc, Irina Nistor, Denisa Căruntu (recitator), grupul „Rainbow”, formaţia de dansuri moderne „Jingles”, grupul vocal „Junior”, formaţia de dansuri moderne „Electrik Purple”, trupa de teatru „Let it Be”, duetul „Ştefania şi Veronica Horopciuc, grupul vocal „Voces”.

Evenimentul cultural a fost întregit şi de expoziţia de lucrări a Cercului de pictură – desen şi informatică (prof. Mihaela Bolohan şi Daniel Puhăcel) fiind onorat şi de prezenţa primarului oraşului Dorohoi – ing. Dorin Alexandrescu, a altor invitaţi, iar la buna desfăşurare a acestei manifestări a contribuit implicarea Florăriei „Carmen”. Apreciind semnificaţia manifestării cultural artistice şi valoarea acestui program divers, una dintre studentele din Ucraina, a apreciat: „Suntem foarte bucuroşi de această participare şi totodată încântaţi de faptul că am contribuit şi noi prin câteva piese la un asemenea program, de calitate. Dăruim din toată inima, această evoluţie tuturor mamelor prezente în sală”. (Corneliu Drescanu)

Autor: DorohoiNews.ro


Vezi Galerie FOTO completă de la eveniment, Click AICI!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Flori pentru mama_52Flori pentru mama_05Flori pentru mama_12Flori pentru mama_21Flori pentru mama_36Flori pentru mama_40Flori pentru mama_53Flori pentru mama_58Flori pentru mama_59Flori pentru mama_61Flori pentru mama_70Flori pentru mama_73Flori pentru mama_79Flori pentru mama_104Flori pentru mama_110Flori pentru mama_128Flori pentru mama_131Flori pentru mama_157Flori pentru mama_245Flori pentru mama_258
DorohoiNews.ro, 08-03-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

10.03.2013 la 10:38

Un spectacol foarte frumos!!!In fiecare an raman uimita de acesti copii minunati!!!Felicitari organizatorilor!!! La multi ani 8 Martie!!!

09.03.2013 la 17:18

extraordinar.

08.03.2013 la 18:18

Felicitari! Un spectacol de neegalat, plin de emotie si sensibilitate asa cum ne-a obisnuit aceasta minunata familie a Clubului Copiilor. Mult succes in continuare!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro